Walter Lippmann despre libertate și știri: O oglindă veche de un secol pentru vremurile noastre tulburi

Unul dintre avantajele mutării biroului meu dintr-un colț de sus al Institutului Poynter de jos la biblioteca sa este descoperirea întâmplătoare a unor anumite cărți. Într-o cameră de depozitare din spate, m-am trezit în fața mai multor rafturi cu cărți rare despre jurnalism, unele vechi de peste un secol.

Unul mi-a atras atenția: „Liberty and the News”, un volum subțire care conține două articole de revistă scrise în 1919 de Walter Lippmann. Gradul meu de doctorat este în literatura engleză, nu în jurnalism și comunicare, așa că nu am avut ocazia să studiez oficial Lippmann sau adversarul său filosofic, John Dewey.

L-am dat peste Lippmann, sau bineînțeles, incluzând definiția sa pentru știri în cea mai faimoasă carte a sa „Public Opinion”, în care el distinge știrile de adevăr, știrile fiind semnificația unui eveniment, iar adevărul fiind o imagine mai amplă a lumii din pe care ființele umane le pot acționa. Acestea erau lucruri amețitoare, care puteau fi derivate din studiul muncii nenorociților pătați de cerneală.

La momentul morții sale, în 1974, Lippmann dobândise un statut special în rândul editorialiştilor din ziare. A câștigat două premii Pulitzer. Opinia lui a fost căutată de președinți și lideri de gândire de pe tot globul. A fost redactor fondator al The New Republic. Cel mai important, a luat jurnalismul în serios, nu ca o meserie sau chiar o profesie, ci ca pe un instrument al democrației. El a inventat expresiile Războiul Rece și fabricarea consimțământului și utilizarea metaforei „stereotip” pentru a descrie generalizări necugetate.

Copia Liberty and the News era suficient de veche încât mantaua sa a început să se prăbușească în mâinile mele. Sub titlu se afla această informație: „Libertatea, în lumea modernă, depinde de accesul neîngrădit la toate știrile. Această carte este o expunere cool, clară și informată a cât de profund s-a implicat opinia publică într-o rețea de propagandă și sugerează posibilitatea unei prese bine informate și cu adevărat libere.”

„Wow”, m-am gândit când am citit asta. „Avem nevoie de asta acum!”

Într-o singură zi am citit textul, făcând notițe despre aproape fiecare pagină. Ceea ce am învățat m-a surprins, ca și cum aș descoperi un pergament antic menit să fie găsit într-un secol în viitor, dezgropat exact la timp pentru a salva o civilizație de la catastrofă.

Știu destule despre Lippmann acum pentru a înțelege elementele de bază ale dezbaterii sale cu John Dewey. Prin analogie, Lippmann a fost Platon: republica sa va fi condusă de o clasă specială de lideri gânditori. Publicul pur și simplu nu ar putea ști suficient pentru a lua decizii bune despre politică sau politici. Dewey avea o viziune mai democratică, că, cu o educație adecvată, comunitățile de cunoștințe ar putea fi formate pentru a obține autoguvernarea.

Lippmann scrie imediat după Marele Război și Revoluția Rusă, într-un moment în care iluminismul științific contesta viziunea asupra lumii prezentată de religiile tradiționale. Atașamentul său față de obiectivitate și empirism a fost criticat de nenumărate ori în ultimul secol. Dar am plecat de la argumentele lui cu un puternic sentiment că „raportul dezinteresat” – cel care nu se atașează de nicio viziune partizană anume – merită reconsiderat, mai ales în lumina mișcării mondiale de verificare a faptelor care avansează ca un antidot împotriva dezinformării. și propagandă.

Ceea ce urmează sunt fragmente din carte, introduse de un scurt subtitlu de la mine, care oferă context pentru vremurile noastre:

[Lippmann începe cu un citat din Benjamin Harris, editor al primului ziar american, Publick Occurrences, publicat la Boston la 25 septembrie 1690:

Se poate face ceva pentru Vindecarea, sau cel puțin Fermecierea acelui Spirit al Minciunii, care predomină printre noi, de aceea nu se va intra nimic, dar ceea ce avem motive să credem este adevărat, reparând la cele mai bune Fântâni pentru Informația noastră. Și atunci când apare vreo greșeală materială în orice adunat, aceasta va fi corectată în următorul. Mai mult decât atât, Editorul acestor Apariții este dispus să se angajeze că, în timp ce există multe Rapoarte false, făcute cu răutate și răspândite printre noi, dacă vreo persoană bine gândită se va strădui să urmărească orice astfel de Raport fals, în măsura în care pentru a afla și a condamna pe primul care a declanșat aceasta, el va expune în această lucrare (cu excepția cazului în care se acordă un sfat doar contrar) numele unei astfel de persoane, ca un declanșator rău intenționat al unui raport fals. Se presupune că nimănui nu va displa această Propunere, dar cei care intenționează să se facă vinovați de o Crimă atât de răutăcioasă.

[Lippmann despre necesitatea a ceea ce numim „transparență”]:

„Nu am făcut nicio critică în această carte, care să nu fie discuția reporterilor și editorilor. Dar doar rareori ziariştii iau publicul larg în încrederea lor. Mai devreme sau mai târziu vor trebui. Nu este suficient ca ei să se lupte cu mari șanse, așa cum fac mulți dintre ei, uzându-și sufletul pentru a face bine o anumită misiune. Filosofia lucrării în sine trebuie discutată; știrile despre știri trebuie spuse.”

[Despre ceea ce numim „bias de confirmare]:

„Suntem în mod deosebit înclinați să suprimăm tot ceea ce contestă securitatea a ceea ce ne-am acordat loialitatea.”

[Confuzia publică din cauza fluxului vertiginos de știri]:

„Ceea ce oamenii care fac din studiul politicii o vocație nu pot face, omul care are o oră pe zi pentru ziare și vorbit nu poate spera să facă. El trebuie să pună mâna pe cuvinte și titluri sau nimic.”

„Veștile vin de la distanță; vine zguduit, într-o confuzie de neconceput; se ocupă de chestiuni care nu sunt ușor de înțeles; ajunge si este asimilat de oameni ocupati si obositi care trebuie sa ia ceea ce li se da. Orice avocat cu simțul dovezilor știe cât de nesigure trebuie să fie neapărat aceste informații.”

[Scăpa de responsabilitatea de dezinformări]:

„Dacă mint într-un proces care implică soarta vacii vecinului meu, pot merge la închisoare. Dar dacă mint un milion de cititori într-o chestiune care implică război și pace, pot să-mi mint capul și, dacă aleg seria potrivită de minciuni, pot fi complet iresponsabil.”

[Problema reparării adevărului atunci când știrile sunt complexe și subtile]:

„Mecanismul furnizării de știri s-a dezvoltat fără plan și nu există niciun punct în el în care să se poată stabili responsabilitatea pentru adevăr. Cert este că subdivizarea muncii este acum însoțită de subdivizarea organizației de știri. La un capăt se află martorul ocular, la celălalt, cititorul. Între cele două se află un aparat vast și costisitor de transmitere și editare. Această mașină funcționează minunat uneori, în special în ceea ce privește rapiditatea cu care poate raporta scorul unui meci sau al unui zbor transatlantic, sau moartea unui monarh sau rezultatul unei alegeri. Dar acolo unde problema este complexă, ca de exemplu în chestiunea succesului unei politici, sau a condițiilor sociale în rândul unui popor străin, adică acolo unde răspunsul real nu este nici da sau nu, ci subtil și o chestiune de dovezi echilibrate - subdivizarea muncii implicate în raport provoacă nesfârșit deranjare, neînțelegere și chiar denaturare.”

[Cum obiceiurile culegătorilor de știri pot limita accesul la adevăr]:

„Acum, reporterul, dacă vrea să-și câștige existența, trebuie să-și îngrijească contactele personale cu martorii oculari și informatorii privilegiați. Dacă este în mod deschis ostil celor care dețin autoritate, el va înceta să mai fie reporter, cu excepția cazului în care există un partid de opoziție în cercul interior care să-i dea știri. În caz contrar, el va ști foarte puțin despre ceea ce se întâmplă.”

[Jurnaliştii sunt rareori martori oculari. Știrile sunt filtrate de multe ori înainte de a ajunge la cetățeni.]

„Majoritatea oamenilor par să creadă că, atunci când întâlnesc un corespondent de război sau un scriitor special de la Conferința de Pace, au văzut un om care a văzut lucrurile despre care a scris. Departe de. Nimeni, de exemplu, nu a văzut acest război. Nici bărbații din tranșee, nici generalul comandant. Oamenii și-au văzut tranșeele… câteodată au văzut un șanț inamic, dar nimeni, decât aviatorii, nu a văzut o bătălie. Ceea ce vedeau corespondenții, ocazional, era terenul pe care se dusese o bătălie; dar ceea ce au raportat zi de zi era ceea ce li s-a spus la sediul presei și despre asta doar ceea ce li s-a permis să spună.”

[Limite pentru editorii care exercită judecăți în știri]:

„Când raportul ajunge la redactor, are loc o altă serie de intervenții. Editorul este un om care poate știe totul despre ceva, dar nu se poate aștepta să știe totul despre toate. Totuși, el trebuie să decidă întrebarea care are mai multă importanță decât oricare alta în formarea opiniilor, întrebarea către care trebuie îndreptată atenția.”

[Ziarul ca „biblia democrației”]

„Știrile zilei, când ajung la biroul ziarului, sunt un amestec incredibil de fapte, propagandă, zvonuri, suspiciuni, indicii, speranțe și temeri, iar sarcina de a selecta și ordona acele știri este unul dintre oficiile cu adevărat sacre și preoțești. intr-o democratie. Căci ziarul este în toată literalitatea Biblia democrației, cartea din ceea ce un popor îi determină conduita. Este singura carte serioasă pe care o citesc majoritatea oamenilor. Este singura carte pe care o citesc în fiecare zi.”

[Editorii moștenesc rutine și răspunsuri care le limitează viziunea asupra știrilor]:

„Odată ce știi ce partid și apartenența socială a unui ziar, poți prezice cu o siguranță considerabilă perspectiva în care vor fi afișate știrile. Această perspectivă nu este deloc deliberată. Deși editorul este mult mai sofisticat decât toți cititorii săi, cu excepția unei minorități, sentimentul său de importanță relativă este determinat de constelații de idei destul de standardizate. Foarte curând ajunge să creadă că accentul lui obișnuit este singurul posibil. „

„Dar nu vom greși prea mult dacă spunem că [editorul] se ocupă de știri cu referire la obiceiurile predominante ale grupului său social. Aceste obiceiuri sunt, desigur, în mare măsură produsul a ceea ce au spus ziarele anterioare; iar experiența arată că, pentru a ieși din acest cerc, a fost necesară în diferite momente crearea unor noi forme de jurnalism, precum lunarul național, săptămânalul critic, circularul, reclamele de idei plătite, pentru a schimba accentul care devenise învechit și plin de obiceiuri.”

[Propaganda și consecințele ei definite]:

„În acest... mecanism din ce în ce mai dezafectabil, s-a aruncat, mai ales de la izbucnirea războiului, o altă cheie-maimuță – propaganda. Cuvântul, desigur, acoperă o multitudine de păcate și câteva virtuți. Virtuțile pot fi separate cu ușurință și pot fi dat un alt nume, fie publicitate, fie advocacy.”

„Astfel, dacă Consiliul Naţional al Belgraviei doreşte să publice o revistă din fonduri proprii, sub amprentă proprie, care să susţină anexarea lui Thrums, nimeni nu va obiecta. Dar dacă, în sprijinul acestei advocacy, dă presei povești care sunt minciuni despre atrocitățile comise în Thrums; sau, și mai rău, dacă acele povești par să vină de la Geneva sau Amsterdam, nu de la serviciul de presă al Consiliului Național din Belgravia, atunci Belgravia face propagandă.”

„Acum, adevărul este că din zonele cu probleme ale lumii publicul nu a primit practic nimic care să nu fie propagandă. Lenin și dușmanii săi controlează toate știrile despre Rusia și nicio instanță de judecată nu ar accepta vreo mărturie ca fiind valabilă într-un proces pentru a determina posesia unui măgar.”

[Perspectivele limitate ale elitelor media]:

„Theodore Roosevelt... [ne-a] spus să gândim la nivel național. Nu e ușor. Este ușor să papagali ceea ce spun acei oameni care trăiesc în câteva orașe mari și care s-au constituit singura voce adevărată și autentică a Americii. Dar dincolo de asta e greu. Locuiesc în New York și nu am nici cea mai vagă idee de ce este interesat Brooklyn.”

[Modul abisal în care țara și știrile îl privesc pe imigrant (!)]

„Nu gândim la nivel național pentru că faptele care contează nu sunt raportate sistematic și prezentate într-o formă pe care o putem digera. Ignoranța noastră cea mai abisală apare acolo unde avem de-a face cu imigrantul. Dacă îi citim deloc presa, este să descoperim „bolșevismul” în ea și să înnegrim toți imigranții cu suspiciune. Pentru cultura și aspirațiile sale, pentru înaltele sale daruri de speranță și varietate, nu avem nici ochi, nici urechi. Coloniile de imigranți sunt ca niște găuri în drum pe care nu le observăm niciodată până când ne împiedicăm de ele. Apoi, pentru că nu avem informații actuale și nici un fundal de fapte, suntem, desigur, obiectele nediscriminatorii ale oricărui agitator care alege să dezvăluie împotriva „străinilor”.

[Pericolul demagogului]:

„Acum, bărbații care și-au pierdut controlul asupra faptelor relevante din mediul lor sunt victimele inevitabile ale agitației și propagandei. Ciarlatanul, șarlatanul, jingo și teroristul pot înflori numai acolo unde publicul este lipsit de acces independent la informații. Dar acolo unde toate știrile vin la mâna a doua, unde toată mărturia este incertă, oamenii încetează să răspundă la adevăruri și răspund pur și simplu la opinii. … Întreaga referință a gândirii devine ceea ce afirmă cineva, nu ceea ce este de fapt.”

[Nașterea camerei de ecou]:

„Și așa, din moment ce sunt lipsiți de orice mijloace demne de încredere de a ști ce se întâmplă cu adevărat, din moment ce totul se află pe planul afirmației și al propagandei, ei cred ceea ce se potrivește cel mai bine cu pretențiile lor.”

[Despre puterea și importanța faptului obiectiv]:

„Faptul cardinal este întotdeauna pierderea contactului cu informațiile obiective. Rațiunea publică, precum și cea privată depind de ea. Nu ceea ce spune cineva, nu ceea ce și-ar dori cineva să fie adevărat, ci ceea ce este atât de mult dincolo de orice opinie, constituie piatra de încercare a minții noastre.”

„Căci, în ultimă analiză, demagogul, fie el de dreapta sau de stânga, este, conștient sau inconștient, un mincinos nedetectat.”

„Nu poate exista libertate pentru o comunitate căreia îi lipsește informațiile prin care să detecteze minciunile.”

„Poate fi rău să suprimi o anumită opinie, dar lucrul cu adevărat mortal este să suprimi știrile. În vremuri de mare nesiguranță, anumite opinii care acționează asupra minților instabile pot provoca un dezastru infinit.”

„Dorința de a cunoaște, antipatia de a fi înșelat și jucat este un motiv cu adevărat puternic și acesta este motivul care poate fi cel mai bine înrolat în cauza libertății.”

[Democrația depinde de o metodă de cunoaștere convenită]:

„Nu există decât un singur fel de unitate posibil într-o lume la fel de diversă ca a noastră. Este unitatea de metodă, mai degrabă decât de scop; unitatea experimentului disciplinat. … Cu o metodă intelectuală comună și o zonă comună de fapt valid, diferențele pot deveni o formă de cooperare și pot înceta să mai fie un antagonism ireconciliabil.”

„Din acest punct de vedere, libertatea este numele pe care îl dăm măsurilor prin care protejăm și creștem veridicitatea informațiilor asupra cărora acționăm.”

„Opiniile adevărate pot prevala numai dacă sunt cunoscute faptele la care se referă; dacă nu sunt cunoscute, ideile false sunt la fel de eficiente ca și cele adevărate, dacă nu puțin mai eficiente.”

„Sarcina libertății... se încadrează în aproximativ trei capete, protecția surselor știrilor, organizarea știrilor astfel încât să fie ușor de înțeles și educarea răspunsului uman.”

[Mai multe despre transparență și responsabilitate de la informatorii de știri]:

„Cât de departe este util să mergem în stabilirea responsabilității personale pentru veridicitatea știrilor? Înclin să cred că mult mai departe decât am mers vreodată. Ar trebui să știm numele întregului personal al fiecărui periodic. Deși nu este necesar, sau chiar de dorit ca fiecare articol să fie semnat, fiecare articol ar trebui documentat, iar documentația falsă ar trebui să fie ilegală.”

[Importanța auto-politicii ca răspuns la neîncrederea publicului]

„Există peste tot o deziluzie din ce în ce mai supărată în legătură cu presă, un sentiment tot mai mare de a fi derutat și indus în eroare; iar editorii înțelepți nu vor face pooh-pooh aceste prevestiri. … Dacă editorii și autorii înșiși nu se confruntă cu faptele și nu încearcă să le rezolve, într-o zi Congresul, într-un acces de temperament, stimulat de o opinie publică revoltată, va opera presa cu toporul.”

[Importanța construirii profesionalismului practicienilor de știri]

„Cât de departe putem merge în a transforma întreprinderea de ziare dintr-o meserie întâmplătoare într-o profesie disciplinată? Destul de departe, îmi imaginez, pentru că este cu totul de neconceput ca o societate ca a noastră să rămână pentru totdeauna dependentă de martori accidentali neînvățați.”

„Derularea știrilor este gestionată de bărbați de calibru mult mai mic. Se ocupă de astfel de bărbați, deoarece raportarea nu este o profesie demnă pentru care bărbații vor investi timpul și costul unei educații, ci o formă de corvoadă neplătită, nesigură, anonimă, desfășurată pe principiile catch-as-catch-can. Doar să vorbești despre reporter în ceea ce privește importanța sa reală pentru civilizație îi va face pe oamenii din ziar să râdă. … Nicio sumă de bani sau efort cheltuit pentru a pregăti oamenii potriviți pentru această muncă nu ar putea fi irosită, deoarece sănătatea societății depinde de calitatea informațiilor pe care le primește.”

[Demnitatea unei cariere de jurnalism]

„Cel mai bun curs [decât necesitatea unei educații în jurnalism] este să ne hotărâm să trimitem în reportaj o generație de bărbați [și acum, femei, desigur] care, prin superioritate pură, îi vor alunga pe cei incompetenți din afaceri. Asta înseamnă două lucruri. Înseamnă o recunoaștere publică a demnității unei astfel de cariere, astfel încât să înceteze să mai fie refuzul celor vag talentați. Odată cu această creștere a prestigiului trebuie să meargă și o pregătire profesională în jurnalism în care ideea mărturiei obiective este cardinală.”

[„știința” jurnalismului]

„Trebuie abandonat cinismul comerțului, pentru că adevăratele modele ale practicii jurnalistice nu sunt oamenii șmecheri care culeg știrile, ci oamenii de știință răbdători și neînfricați care s-au străduit să vadă ce este lumea cu adevărat. Nu contează că știrile nu sunt susceptibile de afirmații matematice. De fapt, doar pentru că știrile sunt complexe și alunecoase, o bună raportare necesită exercitarea celor mai înalte virtuți științifice. Ele sunt obiceiurile de a nu atribui mai multă credibilitate unei afirmații decât o garantează, un simț bun al probabilităților și o înțelegere ascuțită a importanței cantitative a anumitor fapte.”

[De ce contează cuvintele pentru jurnalism și democrație]

„Strâns asemănătoare cu o educație în testul credibilității este o disciplină riguroasă în folosirea cuvintelor. Este aproape imposibil de supraestimat confuzia din viața de zi cu zi cauzată de lipsa absolută de a folosi limbajul cu intenție. Vorbim cu dispreț despre „simple cuvinte”. Cu toate acestea, prin cuvinte are loc întregul proces vast de comunicare umană. Vederile, sunetele și semnificația aproape a tot ceea ce ne ocupăm ca „politică”, le învățăm nu prin propria noastră experiență, ci prin cuvintele altora. Dacă acele cuvinte sunt bulgări lipsite de sens încărcate de emoție, în loc de mesagerii faptului, orice simț al dovezilor se destramă. … Este o măsură a educației noastre ca popor faptul că atât de mulți dintre noi suntem perfect mulțumiți să ne trăim viața politică în acest mediu fraudulos de cuvinte neanalizate. Pentru reporter, abracadabra este fatală. Atâta timp cât se ocupă de asta, el este credul în sine, nu vede nimic din lume și trăiește, parcă, într-o sală de oglinzi nebune.”

[Cum arată obiectivitatea intenționată]

„… [Reporterul] are nevoie de o idee generală a ceea ce face lumea. În mod enfatic, el nu ar trebui să servească o cauză, oricât de bun ar fi. În activitatea sa profesională, nu este treaba lui să-i pese al cui bou este cordat. … Există loc și este nevoie de raportări dezinteresate… În timp ce reporterul nu va servi nicio cauză, el va avea un sentiment constant că scopul principal al „știrilor” este acela de a permite omenirii să trăiască cu succes spre viitor.”

[Ce înseamnă a lupta pentru adevăr]:

„Sunt convins că vom realiza mai mult luptând pentru adevăr decât luptând pentru teoriile noastre. Este o loialitate mai bună. Este unul mai umil, dar este și mai irezistibil. Mai presus de toate este educativ. Căci adevăratul dușman este ignoranța, pe care noi toți, conservatori, liberali și revoluționari, o suferim.”

„Administrarea informațiilor publice către o mai mare acuratețe și o analiză mai reușită este autostrada libertății.”

[Lăsând microfonul]:

„Vom înainta când vom învăţa smerenia; când am învățat să căutăm adevărul, să-l dezvăluim și să-l publicăm; când ne pasă mai mult de asta decât de privilegiul de a ne certa despre idei într-o ceață de incertitudine.”